Jurnal de Calatorie 4

Acest jurnal nu mai are legatura cu Bulgaria, va anunt de pe acum :D
Am aflat cu 2 zile in urma, ca s-a organizat o vizita la un orfelinat din Patarlagele, pe data de 29.12.2009 - adica azi - la care, am vrut sa particip, deoarece era si Catalina implicata. Ne-am pregatit cu dulciuri, jucarii si alte obiecte pt cei de acolo. Trezit de Cata pe la 7:20, mi-am pregatit bagajul, am "curatat frimiturile" de la masa de seara si am plecat la drum spre gara, de unde urma sa luam trenul la 8:21. Din nefericire, sau din fericire, Cata nu a ajuns la timp si am pierdut trenul (nu te invinui, a fost mai frumos cu microbuzul :D). Am fost nevoiti sa luam 2-ul care ne-a dus al autogara Nord a orasului de unde in sfarsit am reusit sa luam un microbuz spre Patarlagele. In drum, incercand sa impartasesc din experienta mea despre armament militar si mumificarea corpurilor in vechiul Egipt, am reusit doar sa atrag privirile serioase si mirate ale pasagerilor batrani, care se holbau la mine ca la felu' 14 :>.
Am ajuns in statie la Patarlagele (oras, mai nou - adica au Peny Market, e clar ca e oras :> xD) am aflat ca trebuie sa mai urcam ceva pe drumurile de sat ale orasului ... Am fost incantat de amabilitatea satenilor sau orasenilor, ca imi e sa nu-i jignesc, de pe drum, care ne salutau si un batran simpatic care ne chemase langa focul facut de el, sa imparta caldura cu noi. (imi place "la tara"). Am ajuns la orfelinat, unde am fost primit de un pusti la vreo 11 ani, ne-a bagat repede in casa, si ne-a dus la doamna ce avea grija de ei. Ne-au poftit in "sufragerie" unde am fost serviti cu prajituri, suc si cafea(se vedea ca sunt saraci, dar cu toate necazurile erau fericiti). Copiii au inceput sa apara cate unul, care mai de care mai nazdravan, mai activ, faceau orice sa impresioneze si sa ne castige afectiunea (au reusit putin :D, chiar putin mai mult). I-am invitat sa serveasca din prajituri, dar la inceput, au ezitat, apoi unul mai curajos a cerut voie si toti au inceput sa ia din ele. S-au atasat repede de noi, Catalina l-a invatat pe un pusti, Florin, sa deseneze, eu am incercat sa dau sfaturi unui tip pe la 18 ani, despre ce ar trebui sa faca. Sper ca o sa-i ajute in viata. La sfarsit, cand a venit vremea sa plecam, toti erau cam intristati, si ne-au rugat sa mai trecem pe la ei. Le-am spus ca asa vom face, sa speram ca ne vom putea tine de cuvant.
La intoarcere, am venit cu un autocar de dimensiuni reduse, care era plin cu tigani ce miroseau a materii fecale (imi pare rau daca erati in timpul mesei), Catalina fiind pe punctul de a voma, insa, si-a refugiat nasul in esarfa mea parfumata :D. Dupa ce au coborat, din pacate, n-au luat si mirosul cu ei, l-au lasat acolo ...